,,Căderea lui Adam”, Sandra Brown

sandra-brown-caderea-lui-adam-193

În ultimii ani, Lilah Mason a urmărit-o pe sora ei cum şi-a găsit iubirea, s-a căsătorit, a născut primul copil, în timp ce ea şi-a direcționat toată energia în cariera ei.

Un terapeut fizic, cu un spirit nescufundat și o compasiune de neclintit, este una dintre cele mai bune din acest domeniu. Dar când Lilah se i-a de un nou caz, viața pacientului nu este unicul lucru transformat. Noul ei pacient, Adam, contestă toate metodele ei autoritare.

Cu toate acestea, Lilah este hotărâtă să-l ajute să-şi recupereze viața pierdută. Ceea ce ea nu poate prevedea, este că în timp ce câştigă lupta lui Adam, ea pierde inima ei.

Și, după cum datoria profesională şi dorinţele ei coincid, ea trebuie să aleagă calea cea bună pentru ei amândoi.

O cădere într-o prăpastie adâncă de 10 metrii i-a afectat grav coloana lui Adam Cavanaugh, un celebru industriaș pe plan mondial și proprietarul lanțului de hoteluri Cavanaugh. Acesta, împreună cu doi prieteni de-ai săi au plecat într-o excursie în Italia unde au excaladat un versant periculos. În urma unui accident, cei doi prieteni ai lui Adam Cavanaugh au murit, iar acesta a fost grav rănit provocând o mare vâlvă în presă.

După ce Elizabeth Randolph  și-a pierdut soțul într-un accident de mașină, s-a recăsătorit cu Thad Randolph și împreună au contribuit la creșterea  lui Megan și Matt. Cei doi soți împart cu Adam Cavanaugh o relație profesională dar și o frumoasă relație de prietenie.

Lilah Mason este sora lui Elizabeth Randolph, care după multe implorări și mituiri acceptă să devină terapeuta lui Adam Cavanaugh . Cei doi nu se înțeleg mai deloc. Până să ocupe postul de terapeută a lui Adam, acesta concediase încă trei terapeuți. Oare se vor înțelege cei doi? Oare încăpățânarea și disputele lor îi vor uni?

Citate…

,,Fă-mă să merg, Lilah, și o să te iubesc.”

 

 

De zi cu zi…

f

O seară bună tuturor celor online! ❤ Ce mai faceți?

În ultimele zile am avut parte de o vreme frumoasă… atâta de frumoasă încât aș sta în soare pe un scaun cu o carte în mână să iau puțină vitamina D.

Am terminat de citit ,,Dolores Claiborne” de Stephen King, și urmează să citesc ,,Șapte zile pentru o eternitate” de Marc Levy. Va fi prima carte pe care o voi citi de Marc Levy, așa că urați-mi succes. Sper, totodată să fie bună pentru că de cartea lui Stephen King am tras … și nu glumesc… am tras de ea, am tras de mine… Îngrozitor! Nu știu când îi voi face recenzia, deoarece am multe alte cărți pe care vreau să le recenzez ( peste 120). To be continued…

La muncă e totul bine. În fiecare dimineață îmi propun să mă apuc iar de fitness, ca mai apoi să vin seara obosită de la muncă și singurul lucru pe care îl vreau este să stau în pat și să mă odihnesc. Ha ha ha! Fuck off!

Aaa, și astăzi este ziua tatălui meu! La  mulți ani tati! ❤

Voi ce mai faceți? Ce cărți mai citiți? Cum vă mai omorâți timpul?

Kisses!!! ❤

e

,,Martorul”, Josh McDowell

 

0

Cine este martorul ? Cine este personajul enigmatic din spatele acestui statut nu prea confortabil. Să fii martor la un asasinat nu este prea agreabil, cel puţin mie nu mi-ar surâde ideea. Romanul Martorul, scris de Josh McDowell debutează cu un dialog între un personaj bogat, extrem de bogat, Rafic Ramsey şi cel care a fost angajat să se ocupe de o situaţie des întâlnită în lumea celor cu mulţi bani, este vorba despre o răpire.

Romanul Martorul , ni-l prezintă  pe Maruan Accad, expert în securitate, a carui firmă de protecție și pază, deținută de el și fratele său, este angajată de un bogat om de afaceri egiptean, pe nume Rafic Ramsey, a cărui fiică fusese omorâtă și soția răpită, pentru a o găsi pe aceasta din urmă. Maruan face mai mult decât atât, găsind  dovezi ale implicării soției lui Ramsey într-o conspirație îndreptată asupra bogatului egiptean. Un lunetist, însa, îi curmă viața chiar în acele momente, iar Maruan devine la rândul său o țintă. Reușește cu greu să scape de echipa de asasini trimisă pe urmele sale, ajungând să fie urmărit inclusiv de autorități, care îl acuză de uciderea lui Ramsey. Fuge din Monte Carlo, refugiindu-se în Maroc pentru a i se pierde urma. Un prieten din copilărie, Kadeen, convertit la creștinism îl ajută pe fugar, atât cât poate, psihic și mai ales spiritual.

În Casablanca, Maruan nu va rămâne mult, temându-se pentru viața prietenului său și a familiei acestuia. Va pleca de acolo în Egipt, dar lucrurile nu se vor liniști, eroul nostru primind vestea că prietenul său Kadeen a fost ucis, iar el  este acuzat de încă o crimă. Împotriva lui se va institui o veritabilă vânătoare internațională.

Personajului principal  este în stare să facă orice pentru a-și salva viața, neuitându-se niciodată la ceea ce ramâne în urma sa, la răul produs altora. Ceea ce schimbă cursul vieții sale va fi cunoașterea unei tinere rebele, „fiica risipitoare” a unui pastor creștin, Dalia, de care se va îndrăgosti. Va dori să o ia de soție, ascunzându-i situația periculoasă prin care trece, însă după o nouă tentativă de asasinat, îi va marturisi acesteia tot adevărul, tragedia prin care trece. Va fi iertat de fată, dar aceasta va dori  să primească binecuvântarea tatălui ei pentru această căsătorie. Vor pleca în Iordania, la Petra, pentru a se întâlni cu bătrânul pastor. O ultimă tentativă de asasinat va fi dejucată de fratele său și de inspectorul de poliție din Monaco insărcinat cu prinderea lui. Adevărul va ieși în cele din urmă la suprafață, iar adevărații vinovați vor fi deferiți justiției.

Întâlnindu-se cu tatăl iubitei sale, acesta îi va vorbi despre Isus Christos, despre jertfa Sa pentru lumea noastră scufundată în păcat, atingând inima întunecată a lui Maruan.

Scopul acestei cărți este să ne prezinte lumina Sfintei Scripturi care poate schimba la modul real inima omenească.

Citat…

,,Dragoste?! Da, de ce nu?
Oare după dragoste tânjește orice om fie , fie tânăr sau bătrân
Dragostea înseamnă putere…dragostea este dăruire și sacrificiu…putem vedea dragostea, o putem auzi în fiecare bătaie de inimă a oricărui îndrăgostit… în dragoste aflăm odihna și pacea care, speram noi, vor umple viețile și căminele noastre.
Mă întreb unde putem găsi această dragoste pe care o trăim.”

 

,,Invitație la vals”, Mihail Drumeş

4

,,Invitaţie la vals” nu este doar un roman piperat de dragoste, ci şi un amalgam de sentimente, durere, răzbunare şi sacrificiu. Orgoliul şi mândria sunt două calităţi care te sugrumă în interior, te determină să trăieşti intens, te fac să valsezi pe scena teatrală a vieţii ca un adevărat erou. Da, este frumos, incitant, dar extrem de periculos. Cele două personaje principale, Mihaela şi Petrican, nu dispun doar de aceste calităţi, ci jonglează cu ele până cad în vâltoarea prostiei omeneşti. Orgoliul este cel care îţi aruncă o altă viziune asupra dragostei, acea dragoste pătimaşă plină de inexistenţă pământească:

“E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decât drumul care duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul pînă la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfârşeşte lupta şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie.”

“Dragostea e foamea de femeie unică, şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă, îl lasă mereu flămând, iată secretul lui Polichinelle care ţine iubirea proaspătă. Şi Mihaela cunoştea acest secret, de care multe din semenele ei vârstnice şi cu experienţă n-aveau habar.”

Romanul surprinde frumuseţea tumultoasă a tinereţii, dorinţa nestăvilită de a experimenta senzaţii noi, idealismul iubirilor ce par veşnice şi dramatismul unor decizii radicale influenţate de stările intense de moment care au însă consecinţe ireversibile.

„Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid.” – Cu aceste cuvinte incepe romanul al carui nume este inspirat de piesa lui Weber, „L’invitation à la valse”.

Tudor, un student la drept, privea relațiile cu fetele ca pe o joacă. Nu investea niciodată sentimente într-o relație, oricât de frumoasă era fata respectivă. Avusese la viața lui parte de multe fete, asta datorită charmului de care dispunea. Era singur la părinți și destul de răsfățat. Studia dreptul la București.

Deși nu-și dorea să se implice într-o relație serioasă, își face una aproape fără să vrea. Își pune în minte să o cucerească pe vecina de cameră, pe Mihaela(sau Micaela/Michaela cum este numită în anumite variante ale carții) care îi făcuse o impresie destul de plăcută. Începe prin scrierea unor scrisori de dragoste care la început îi sunt înapoiate, însa pe parcurs îi sunt acceptate. Acest joc tăcut al lor are rolul de a pregăti terenul de luptă. Ceea ce-l îndemnase pe Tudor să lupte fusese reticiența cu care privea Mihaele lucrurile. Părea greu de cucerit. Încă din primul moment ea reprezentase pentru el mai mult un teritoriu necunoscut pe care dorea cu orice preț să-l cucerească.

Și reușește în cele din urmă. Ea îi cade în brațe. Se îndrăgostește de el, deși simte o oarecare răceală la el, nutrind speranța că va reuși să-l facă să devină al ei. În cele din urmă i se dăruiește. El îi face tot felul de surprize. Se duc împreună la mare, unde are loc prima ceartă. Pentru a se împăca, el îi face o surpriză, o mică excursie la Constantinopol.

La întoarcere el realizează cât de mult se apropiaseră și îi e teamă să nu se îndrăgostească și  să-și dorească să rămână cu ea, așa că pune capăt relației. Îi scrie o scrisoare de adio. El speră ca ea să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare în caz că-i greșise cu ceva. Oricum să reacționeze cumva. Însă Mihaela nu face absolut nimic. Tăcerea ei îl face să se manieze și îi mai trimite o scrisoare prin care o anula pe prima zicând că prima fusese doar un test, pe care datorită lipsei de reacție îl picase, și o învinovățește pe ea pentru distrugerea relației. Nici la cea de-a doua scrisoare nu primește nici un răspuns.

El pleacă în vacanță la țară. Acolo realizează ce reprezintă Mihaela pentru el și se întoarce în București cu speranța să o poată găsi și căsători cu ea. O găsește printr-un noroc. Rămăsese însărcinată cu el, însă era foarte dezamăgită de atitudinea pe care o avusese el. Cum se despărțise de ea știind foarte bine cât de mult îl iubea ea.

Deși acceptă să se căsătorească cu el, ea îi pregătește o răzbunare. Pierderea sarcinei va face răzbunarea și mai posibilă. Ea are intenția de a-l înșela și părăsi pe soțul ei, însă planul îi este dat peste cap. Are un accident de mașină tocmai în momentul când se întâlnise cu eventualul amant. Bineînțeles că Tudor crede că ea îl avusese deja amant așa că o părăsește și o obligă să se căsătorească cu amantul ei.

Această căsătorie o va ruina pe Mihaela. Ea îl iubea în continuare pe Tudor, iar faptul că el apare în postura unui înger păzitor și ocrotitor al familiei ei, o pune în imposibilitatea de a mai trăi o viață liniștită așa că în cele din urmă se va sinucide lăsând în urmă un singur bilet de adio lui Tudor, căruia îi explică tot ceea ce trăise ea. Fericirea de dinainte de prima despărțire și chinul de după divorț. Atunci realizează și Tudor cât de mult o iubise și cât de mult rău îi făcuse, intentionat. Deși nu crezuse că o va aduce în această situație, el fusese cel care o împinsese să facă pasul. Așa că hotărăște că nici el nu mai are nici un rost pe pământ și se sinucide la rândul lui.

5

Citate…

“… până la Mihaela, femeia fusese pentru mine o pluraritate, de la ea încoace femeia deveni unică şi o chema cu numele ei.”

“Marile dureri nu dor la început. Sînt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.”

„Pasiunile fug de lumină ― lumina le omoară”.

„În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva obişnuit, de toate zilele”.

„Numai lipsa unui obiect ori a unei fiinţe, care ne-a aparţinut o dată, ne pune la lumină adevăratul preţ”.

„Bogăţia nu constituie o superioritate, e un bun temporar. Adevărata bogăţie e a creierului”.

„E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decit drumul care duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decît drumul pînă la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfîrşeşte lupta şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, ne­cunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie”.

„Marile dureri nu dor la început. Sînt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă”.

„Ce însemna oare ştiinţa dreptului, ce noimă aveau disciplinele filozofice şi toate celelalte ştiinţe pe lîngă marea ştiinţă a dragostei?”

,,Oricum – era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.”

,,Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”

,,- Vreau să-ţi intru în sânge, pricepi?”
,,Banii se pot cheltui, chiar pierde. Averea minţii rămâne însă neatinsă: nu s-a născut până acum hoţul care s-o fure.”
,,Stimată dragoste, în care nebunie nu ne faci tu să găsim plăceri?”

„De fapt, marile pasiuni rămîn necunoscute, se consumă în anonimat”.

„Numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret”.

„Iubirile mari sînt tocmai ace­lea de care te îndoieşti mai mult”.

„Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi. Vrei să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării? Veninul lor e rău, cîteodată chiar mortal. Du-te şi caută altă femeie, mereu ia-o de la început. Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e in­saţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cît bei, cu atît îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e feri­cire”.

„Dragostea e foamea de femeie unică, şi dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămînd, iată secretul lui Polichinelle care ţine iubirea proaspătă. Şi Mi­haela cunoştea acest secret, de care multe din semenele ei vîrstnice şi cu experienţă n-aveau habar”.

„Oare marea artă în iubire nu e să rupi cînd eşti pe culme? De ce să aştepţi descompunerea simţămintelor, inevitabilele certuri, înjosiri, invective, care scoboară în mocirlă cerul dragostei? De ce să aştepţi muşcăturile înveninate ale şerpilor de care pomeneam adineauri şi să nu isprăveşti în plină strălucire?”

„Femeile învinse de viaţă au uneori o sete nebună de a cădea tot mai jos, chiar simt o voluptate de a-şi distruge ce a mai rămas curat în ele.”

„Nici o răzbunare nu e mai cum­plită ca aceea care izvorăşte din dragoste„.

„Nu ştiu ce mă durea, muzica sau dragostea? Parcă o mînă duşmancă îmi spintecase pieptul ca să-mi smulgă de acolo inima, cu fibrele tremurinde. Şi pe aceste fibre treceau, nemilos, arcuşurile viorilor… Plîngeam cu toată fiinţa… Tot ce rămăsese viu în mine plîngea angrenat într-o dezlănţuire ce nu mai putea fi stăvilită. Şi, ciudăţenie, plînsul acesta îmi făcea aşa de bine! Găsisem un sîmbure de fericire chiar în lacrimi”.

„Oricine ştie că sinuciderea e o boală a sufletului, că nimeni nu-şi curmă zilele înainte ca ea să fi ajuns la sfîrşitul evoluţiei”.

„Bărbatul, datorită se vede eului său aşa-zis „superior”, se dă dragostei cu prudenţă, păstrînd rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catas­trofală”.

„Ceea ce ştiu însă, cu toată luciditatea, e că inteligenţa mea a dat un greş formidabil. Credeam că ştie să-mi arate drumurile, să-mi descurce încurcăturile şi să-mi pună la îndemînă soluţiile cele mai bune. Ce-i drept, luminile ei m-au ajutat deseori, însă numai în lucruri mărunte, de suprafaţă. Pe cele importante, marile răscruci şi cotituri ale vieţii, e neputincioasă să le rezolve. Îţi dă numai iluzia că le-a rezolvat. E neputincioasă prin însuşi rostul funcţiunii, pentru că se află în serviciu comandat, slujind acelui uriaş inconştient unde se fermentează orice gînd şi faptă, unde se face legătura cu morţii şi, pe deasupra lor, ou însăşi soarta ome­nească”.

„Din păcate, rar ne uităm unii la alţii cu ochii deschişi”.

,,Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre.”

Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, vă felicit! Cartea e plină de citate superbe, cred că pe unele le-am cam repetat și dacă nu ați citit cartea e timpul să o citiți pentru că vă veți îndrăgostii de ea, așa ca mine! kisses! ❤

,,Damnare”, Lauren Kate

1

Unii îngeri sunt sortiți căderii!
Există ceva dureros de familiar la Daniel Grigori.
Misterios și distant, el îi atrage atenția Lucindei Price încă din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din înăbușitorul Savannah. Ajunsă aici după ce prietenul ei moare într-un accident misterios, Lucinda, o adolescentă de șaptesprezece ani, se îndrăgostește de Daniel, dar descoperă un adevăr incredibil de  tulburător: el este un înger căzut, iar iubirea lor este veche de secole și sfârșește tragic de fiecare dată când se întâlnesc.
Într-un decor apăsător și opresiv, în care îngerii nu se deosebesc de muritori și unde umbrele veghează amenințător orice mișcare, povestea lor evocă un romantism diafan și angelic.

Lucinda Price, o tânără de 17 ani , este personajul principal al cărții. Aceasta ascunde un secret … toată viața ei  a fost însoțită de umbre negre care și-au făcut apariția în cele mai neașteptate momente și care i-au distrus existența. Din cauza unei întâmplări nefericite din trecut, în care a fost martora morții într-un incendiu a lui Trevor, iubitul ei , Lucinda este trimisă  la școala de corecție ”Sword & Cross” .

Școala Sword&Cross, a cărei imagine ponosită este reprezentată de cimitirul din curte, biserica dărăpănatătransformată în sală de sport şi mirosul de mucegai de pe coridoare, o duc pe Luce într-o lume cu totul străină. Printre aceşti oameni, ea întâlneşte şi prieteni dar şi persoane care o umilesc şi o fac să sufere. Dar într-un astfel de loc, lacrimile nu îşi au locul, trebuie sa fii putenic şi să nu laşi nimic să te doboare.

Cam e băiatul brunet cu ochi verzi care s-a făcut remarcat din prima zi în ochii Lucindei, deoarece e carismatic și știe să se facă plăcut, și mai e și Daniel Grigori, misteriosul, ambiguul personaj masculin pentru care aceasta face o mică obsesie.

Lucinda se simte în mod inexplicabil atrasă de Daniel, acesta fiind un înger căzut, iar iubirea dintre el şi Luce este una blestemată, veche de secole, dar fără să se împlinească cu adevărat, pentru că de fiecare dată când se întâlnesc povestea de iubire se termină tragic. Dacă Daniel este un înger căzut, atunci cine este Cam și ce ascunde el? 

2

Citate…

,,Fă-i o favoare unui bărbat și o să înceapă să te trateze ca pe o sclavă.”

,,Singurul mod de-a supraviețui veșniciei este acela de a te bucura de fiecare moment.”

,,Să lupte pentru a rămâne în viață îndeajuns de mult cât să-și trăiască întreaga viață alături de el. Să se bată pentru singurul lucru despre care știa că era deajuns de bun, nobil, de puternic cât să merite să riști totul. Dragostea.”

3

 

,,Alexandru Lăpușneanul”,Costache Negruzzi

alexandru-lapusneanu_1_fullsize.jpg

Nuvela este structurată pe patru capitole, fiecare purtând câte un motto cu rol rezumativ și care constituie replici memorabile ale personajelor:

  • Capitolul I: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpușneanul soțiilor de boieri care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de populație.
  • Capitolul al II-lea: „Ai să dai samă, Doamnă!” – avertismentul pe care văduva boierului decapitat îl adresează domniței Ruxandra, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului ei.
  • Capitolul al III-lea: „Capul lui Moțoc vrem” – cererea de răzbunare a mulțimii care consideră că Moțoc e vinovat pentru toate nemulțumirile.
  • Capitolul al IV-lea: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc eu…” – amenințarea rostită de Lăpușneanul care fusese călugărit și pierduse puterea domnească.

Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească, hotărât să-și recupereze tronul. Pe drum primește o solie compusă din patru boieri, Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici, care încearcă să-l convingă că țara este mulțumită cu actualul domnitor, Ștefan Tomșa. Alexandru Lăpușneanu refuză să se întoarcă din drum și le dă de înțeles că va face tot ce-i stă în putință să slăbească puterea boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai puțin Moțoc, pleacă, iar acesta încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu să vină în țară fără armată, pentru a aprecia singur situația țării. Simțind capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc, spunându-i că-l va cruța când va prelua țara, deoarece va avea nevoie de un „intrigant” ca să țină boierii în frâu.

Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar Lăpușneanu este primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor acesta pornește să sărăcească boierii și să-i omoare la cea mai mică provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de nepăsarea lui Vodă pentru a mări taxele. Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care încearcă să-l convingă să înceteze să omoare, amintindu-i de viața de apoi, dar fără succes.

Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la un praznic, sub pretext de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune să li se taie capetele și să fie așezate pe o masă. Mulțimea se adună afară furioasă și-l cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe care domnitorul le-o satisface fără ezitare. Apoi o aduce pe soția sa în sala măcelului, ca „leac de frică”, dar aceasta leșină. Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc și Stroici, care fug și trec Nistrul.

Patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda și nu mai omoară, doar schingiuie. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri fugari (Spancioc și Stroici), fără succes însă, și, în așteptarea unui atac, întărește cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de febră tifoidă și e bântuit de cruzimea sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul Teofan, își cere iertare și cere să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin care îl lasă rece și rigid, preoții, crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de Paisie și-l numesc domnitor pe fiul lui minor, Bogdan. Auzind acestea, Spancioc și Stroici se întorc în țară.

La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l dă afară din cameră. Cei doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda că Lăpușneanu vrea să-l omoare pe Bogdan și o conving să-l otrăvească. Tot cei doi, Spancioc și Stroici, îl veghează pe Alexandru când acesta își dă duhul.