
Cunoaștem oameni … zi de zi , in orice ora, minut, secunda … Suntem dependenți de ei, deși negam asta și nu vrem sa recunoaștem. Ne consideram independenți din toate punctele de vedere dar de fapt depindem de oameni … de mama, de sora, de oameni noi intrați in viața noastră …
Si cu oamenii noi e cel mai greu . Ca nu știi scopul și durata vizitei. Și ajungi sa te atașezi , sa te deschizi … ca mai apoi sa te dezamăgească , sa se transforme in ființe nepăsătoare … și tu rămâi ca de la capăt … încă un eșec bifat.
Și trebuie sa găsești mereu puterea de a o lua de la capăt , și sa te minți ca poate următoarea ființa nu e lafel ca ultima … ca e mai intru-un fel sau intr-alt fel … și pentru asta trebuie sa devi iar vulnerabil … și sa încerci …
De câte dezamăgiri e nevoie pentru a păstra oameni in viața ta? Și de câte ori trebuie sa îți dai masca jos, iar , pentru a-i cunoaște ? Chiar dacă știi ca poate vei mai bifa încă un eșec …